Comunicate de presă
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.
Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş a găzduit conferinţa de presă în cadrul căreia au fost prezentate aspecte importante legate de parteneriatul dintre instituţia noastră şi Asociaţia “Clubul Rotary Cetate din Timişoara”. Obiectul colaborării îl reprezintă dotarea Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Timişoara cu echipamente de EEG și monitorizare funcții vitale şi dotarea casei de tip familial pentru copiii, din localitatea Mânăstire, comuna Birda.
Este vorba despre un proiect generos, valoarea sa fiind de zeci de mii de euro, colaborarea din acest an vizȃnd trei obiective:
1. Dotarea cu echipamente medicale (trei monitare pentru urmărirea funcţiilor vitale) pentru Centrul de Recuperare şi Rebilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Timişoara.
2. Dotarea cu echipamente de stimulare senzorială pentru copiii cu dizabilităţi psihice (de tipul autismului sau a ADHD – ului).
3. Dotarea unei case de tip familial, imobilul fiind pus la dispoziţie de Primăria comunei Birda, clubul de servicii urmȃnd să o recondiţioneze şi să se ocupe de dotarea sa şi de oferirea tuturor articolelor ce vor fi necesare copiilor.
Cu ocazia acestui eveniment, doamna director executiv Monica Truşcă a prezentat sistemul de protecţie a copilului din judeţul Timiş, apreciind în mod deosebit sprijinul oferit de Consiliul Judeţean Timiş pentru oferirea serviciilor necesare beneficiarilor, precum şi susţinerea importantă oferită de ONG-urile partenere: “Mulţumim Consiliului Judeţean pentru susţinerea oferită şi pentru faptul că a fost mereu aproape de nevoile sociale ale comunităţii. De asemenea, vreau să mulţumesc partenerilor noştri pentru că ne sunt alături şi pentru că, împreună reuşim să facem mai mult. Anul viitor vom continua proiectele comune, serviciile oferite copiilor cu dizabilităţi din comunitate fiind foarte importane, mai ales dacă ţinem cont de faptul că multe familii, cu posibilităţi financiare reduse, nu au posibilitatea să îşi permită costul unor servicii de recuperare private”.
La rȃndul său, domnul profesor doctor Petru Deutsch, preşedinte al Asociaţiei “Clubul Rotary Cetate din Timişoara”, a declarat: “Rotary Cetate Timișoara va susține în acest an proiecte în parteneriat cu DGASPC Timiş. Intervenim în comunitate acolo unde identificăm o nevoie, așa cum a fost cazul Casei Ioana de la Mȃnăstire, comuna Birda, unde vom face dotări de mobilier și cele necesare pentru funcționare, sau centrelor care oferă recuperare și reabilitare pentru copiii cu dizabilități, unde vom oferi echipamente medicale speciale.
Ne bucură foarte tare că putem achiziționa echipamentul de Brain Mapping și neurostimulare, primul din această parte de țară care va funcționa într-un centru de stat. Susținem cu bucurie proiecte în zona socială și ne îndeplinim menirea de club de servicii în comunitate.”
În final, doamna director executiv Monica Truşcă a precizat că în acest an şi în cursul anului viitor vor fi deschise noi case de tip familial, nevoile judeţului Timiş fiind mari, mai ales în condiţiile în care mulţi dintre copiii pentru care se instituie măsura plasamentului în regim de urgenţă provin din familii numeroase, cu 5 – 7 fraţi care au nevoie de sprijinul nostru.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.
Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.
Persoanele interesate sunt așteptate să depună o cerere de evaluare la DGASPC Timiș. Cererile pot fi depuse la Registratura DGASPC Timiș pe tot parcursul lunii septembrie 2023. De asemenea, acestea pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire (DGASPC Timiș, Piața Regina Maria nr. 3, Timișoara, jud. Timiș) sau scanate și transmise prin e-mail la adresele dgaspctm@dgaspctm.ro sau dgaspctm@gmail.com.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.
Persoanele interesate sunt așteptate să depună o cerere de evaluare la DGASPC Timiș. Cererile pot fi depuse la Registratura DGASPC Timiș pe tot parcursul lunii august 2023. De asemenea, acestea pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire (DGASPC Timiș, Piața Regina Maria nr. 3, Timișoara, jud. Timiș) sau scanate și transmise prin e-mail la adresele dgaspctm@dgaspctm.ro sau dgaspctm@gmail.com.
Vă transmitem, în atașament, comunicatul DGASPC Timiș referitor la misiunea de control de la Lugoj, din data de 11 iulie 2023.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.
Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.
Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.
În cadrul campaniei "Bătaia nu e ruptă din rai", iniţiată în 2005 de către Organizaţia „Salvaţi Copiii” România, a fost propus Parlamentului României proiectul de lege privind instituirea zilei de 5 iunie ca Zi împotriva Violenţei asupra Copilului în România. Legea a fost votată de către ambele camere ale Parlamentului, fiind ulterior promulgată prin decretul nr. 1452 din 28 decembrie 2006.
Violenţa asupra copiilor poate fi întâlnită, din păcate, pretutindeni: violenţa fizică, neglijarea, abuzul emoțional, abuzul sexual, diferite forme de exploatare...
Pentru a veni în sprijinul victimelor abuzurilor, pe lȃngă serviciile oferite în cadrul instituţiei, DGASPC Timiş orgnanizează, împreună cu parteneri instituţionali de tradiţie, precum Instituţia Prefectului Judeţului Timiş, IPJ Timiș- Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Centrul Judeţean Antidrog, IPJ Timiș- Biroul de Siguranţă Ṣcolară, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Inspectoratul Ṣcolar al Judeţului Timiş, Organizaţia „Salvaţi Copiii” – filiala Timiş, mai multe primării din judeţ şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, campanii de informare cu privire la modalitatea de sesizare a cazurilor de violenţă asupra copilului.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.
Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.
Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.
Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.
Persoanele interesate sunt așteptate să depună o cerere de evaluare la DGASPC Timiș. Cererile pot fi depuse la Registratura DGASPC Timiș pe tot parcursul lunii martie 2023. De asemenea, acestea pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire (DGASPC Timiș, Piața Regina Maria nr. 3, Timișoara, jud. Timiș) sau scanate și transmise prin e-mail la adresele dgaspctm@dgaspctm.ro sau dgaspctm@gmail.com.
În cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a fost creat și funcționează un serviciu social destinat agresorilor în situații de violență domestică. Acest serviciul social pune accentul pe activități de consiliere acordate agresorilor în situații de violență domestică, astfel încât beneficiarii să conștientizeze efectele negative ale manifestării agresivității și să își poată corecta comportamentul.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.
Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.
Persoanele interesate sunt așteptate să depună o cerere de evaluare la DGASPC Timiș. Cererile pot fi depuse la Registratura DGASPC Timiș pe tot parcursul lunii ianuarie 2023. De asemenea, acestea pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire (DGASPC Timiș, Piața Regina Maria nr. 3, Timișoara, jud. Timiș) sau scanate și transmise prin e-mail la adresele dgaspctm@dgaspctm.ro sau dgaspctm@gmail.com.